Informatii utile

Cum eviți și cum te recuperezi după o epiziotomie?

Epiziotomia, o mică tăietură ce se face dinspre pielea și muschiul aflate la intrarea în vagin înspre anus (zona numită perineu), reprezintă una dintre cele mai mari temeri ale femeilor însărcinate care aleg să nască natural. Din fericire, epiziotomia nu trebuie făcută decât în anumite cazuri, mai ales dacă viața mamei sau a copilului se află în pericol. Foarte mulți medici, însă, aleg să facă această incizie numai pentru o naștere mai ușoară. Organizația Mondială a Sănătății nu recomandă epiziotomia, tocmai din cauza complicațiilor care pot să apară după incizie. Acestea pot fi dureri profunde, infecții, inflamații sau chiar hematoame.

Când trebuie efectuată o epiziotomie?

Epiziotomia ar trebui efectuată doar în cazuri de urgență sau în situații absolut necesare, precum:

  • în cazul în care în timpul nașterii bebelușul nu primește destul oxigen, iar medicul trebuie să îl ajute pe micuț să iasă cât mai repede
  • în cazul epuizării mamei, dacă bebelușul are o greutate prea mare sau o poziție incorectă, iar mama nu mai poate împinge
  • în cazul în care mama suferă de o boală de inimă și trebuie să nască mai rapid

Cum poți evita o epiziotomie?

Dacă vrei să eviți o epiziotomie, trebuie, în primul rând, să vorbești cu medicul tău și cu moașa. Informează-i asupra dorinței tale de a nu trece printr-o astfel de experiență, dacă nu este necesar din punct de vedere medical. Apoi, pentru a evita ruperea perineului, există câteva lucruri pe care le poți face pentru o naștere cât mai ușoară.

  1. În primul rând, alimentează-te sănătos. Un regim normal și sănătos, bogat în vitamine, te va ajuta să creșteți normal în greutate, atât tu, cât și bebelușul tău. Un bebeluș cu o greutate normală va ieși, bineînțeles, mai ușor pe canalul de naștere. De asemenea, alimentația poate ajuta foarte mult la elasticitatea pielii, inclusiv a mușchilor vaginali.
  2. Masajul în zona perineului și exercițiile Kegel te pot ajuta foarte mult. Masajul perineului îți va întări foarte mult musculatura, mai ales dacă este făcut corect. Asigură-te că ai mâinile curate atunci când îți faci masaj, dar și unghiile tăiate. Aplică vitamina E sub forma de lipogel pe zona perineului și fă-ți masaj prin mișcări circulare, de două, trei ori pe zi, cu câteva săptămâni înainte de a da naștere. În acest fel, perineul va fi mai flexibil, deoarece țesutul se întinde, iar în momentul nașterii nu vei mai experimenta atât de multe dureri și neplăceri.
  3. Odihnește-te corespunzător. Cu cât ești mai epuizată când începe travaliul, cu atât crește riscul epiziotomiei.
  4. Compresele calde pot face minuni în timpul travaliului. Moașa ta și partenerul tău, dar și doctorul tău, trebuie să îți asigure acest confort.
  5. Nu te grăbi să naști. Cu cât te grăbești mai mult, cu atât riscul rupturii este mai mare. Lasă lucrurile să își urmeze cursul natural.

epiziotomie si vitamina E

Cum te recuperezi după o epiziotomie?

Cu toate acestea, indiferent ce ai face, uneori este necesară o epiziotomie. Iar în cazul în care ai suferit o astfel de interveție, trebuie să știi ce să faci pentru a te recupera cât mai repede.

În mod normal, recuperarea după o epiziotomie durează între 4 și 6 săptămâni de la naștere. Ce poți face tu în acest timp? În primul rând, trebuie să respecți indicațiile medicului, deoarece el știe ce este mai bine pentru tine și organismul tău. Nu îți face griji în privința firelor cu care ai fost cusută după intervenție, deoarece acestea vor dispărea prin resorbție.

Apoi, exercițiile Kegel, cele pe care trebuie să le faci și înainte de naștere, sunt absolut necesare după a apărut și bebe și mai ales după o epiziotomie. Dacă nu știi cum se fac acestea, ei bine, ele sunt foarte simple: tot ce trebuie să faci este să îți contracți mușchii vaginului pentru câteva secunde, iar apoi să te relaxezi. Repetă de cel puțin 10 ori, în cât mai multe serii pe zi. În cazul în care nu ești sigură că le faci corect, imaginează-ți că încerci să oprești jetul urinar, iar apoi te relaxezi. Acestea sunt exercițiile Kegel.

De asemenea, un alt aspect foarte important îl reprezintă masarea zonei perineului și a cicatricei rămase în urma epiziotomiei. Masarea se va face foarte delicat, folosind ulei de vitamina E de fiecare dată, acesta grăbește vindecarea și reduce disconfortul vaginal. Prin aceste masaje, vei reuși să scapi și de durerile pe care le poți simți la reluarea vieții sexuale după o naștere. Pentru o masare corectă, stai pe marginea scaunului și introdu în vagin degetul mare, lubrifiat cu ulei de vitamina E, cam 1-2 cm. Începe să faci mișcări semicirculare, de mângâiere, de la dreapta la stânga și apoi de la stânga la dreapta. Masează și zona cicatricei, tot prin mișcări delicate, folosind același ulei de vitamina E, Vea OLIO.

În cazul în care experimentezi durere la penetrare, atunci când îți vei relua viața sexuală (cu acordul medicului tău, bineînțeles), poți folosi ca lubrifiant Vea SPRAY (vitamina E nebulizata), un lubrefiant reparator. În plus, poți folosi vitamina E ulei* pentru o alăptare fără durere, de regula apare în cazul ragadelor mamare. Poți afla mai multe informații de aici.

Așadar, indiferent că vei avea parte de o epiziotomie sau nu, cel mai important este să ai grijă de sănătatea ta, să te pregătești corect pentru naștere (îți recomandăm să ceri asistența unei moașe) și să te bucuri de bebelușul tău. Naștere ușoară și o recuperare cât mai rapidă îți dorim!

* Vea OLIO, recomandat de medicii și moașele din Italia

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.